Beauty and Health, Sanatate si Frumusete – Foreverlivingweblog.info

27 Iun, 2010

Foreverliving transformat in afacerea vietii tale

Posted by: greenfield In: Sanatate|weight loss

Articol publicat in: Afaceri, Sanatate, Societate


Am sa incep prin a explica pentru cei care nu au aflat inca, ce inseamna sistem MLM: multi level marketing, sau pe scurt sistem piramidal.

Cei care practica acest sistem declara sus si tare, ca nu este vorba de MLM sau sistem piramidal, deoarece in multe tari este interzis prin lege.

Ei incearca sa-i convinga pe ceilalti ca este vorba de un sistem care te ajuta sa fii sanatos, sa te ingrijesti, sa nu imbatranesti, sa castigi bani, sa primesti premii, bonusuri, sa faci excursii in lume, sa fii alt om, motivat si prosper.

Trebuie sa precizez din start ca o parte din motivatiile de mai sus se pot sustine cu argumente palpabile, restul sunt jocuri de culise menite sa-i transforme pe oameni in consumatori.

De unde vine consumerismul in sistem MLM? Din America de cele mai multe ori, sau din Europa via Ungaria.

Unii ii spun marketing direct, adica te adresezi direct potentialului consumator, pe care-l selectezi din familie, de la serviciu, din vecini, dintre prieteni, de pe internet, din cartea de telefoane, dintre fostii colegi de scoala sau facultate. Dupa ce-l contactezi pe potentialul consumator de produse diverse, devii insistent, il bombardezi cu telefoane, pana ce reusesti sa-l convingi ca trebuie sa inceapa sa-si traiasca viata mai bine. Apoi il inviti la o intalnire de lucru cu cei din topul piramidei, cei care au reusit, cei care radiaza de sanatate si prosperitate, cei care acumuleaza puncte, procente din comisioane de la membrii echipei si de la cei care sunt la nivelul inferior, la baza piramidei. La o astfel de intalnire exista niste scenarii bine puse la punct: se consuma gratis cateva produse specifice, se ia cuvantul despre beneficiile acestei activitati, se istorisesc povesti de viata cutremuratoare, gen: cine-am fost inainte de aderare si cine sunt acum, se aplauda, se felicita, se povesteste istoricul infiintarii liniei de produse respective, unii participanti povestesc despre excursiile minunate pe care le-au facut impreuna cu colegii la sediul companiei, sau la vreo festivitate de premiere.

Important este ca cei care iau cuvantul sa radieze de fericire si de implinire, de multumire ca si-au gasit un scop in viata, ca acum au bani sa-si satisfaca toate mofturile, ceea ce nu-i de colo

Frustratii, nemultumitii, suparatii nu au ce cauta in sala, sau daca au reusit sa intre cu zambetul pe fata si-i apuca depresia pe parcursul intalnirii, sunt indrumati sa plece, sa se linisteasca, sa nu-i influenteze cumva pe potentialii consumatori, pe noii-veniti.

Cam asa se prezinta lucrurile de obicei si daca afli ca patronul, initiatorul unei astfel de activitati al carui scop este sa fii tu sanatos, sa fii un prosper om de afaceri, locuieste in ranchul din Dallas, acolo unde s-a filmat celebrul serial despre bogatii americani din anii 70-80, cu siguranta ca nu mai stai la indoiala si te pregatesti sa dai 500 de dolari sa-ti cumperi pachetul de pornire, ca sa devii sanatos, sa acumulezi si puncte, sa treci direct la next level, adica sa ai un titlu acolo, sa nu ramai anonim.

Se poate intampla ca pachetul de inceput sa coste 1000 de euro, dar atunci poti sa fii convins ca problemele tale au luat sfarsit! Nu vei mai imbatrani niciodata, caci te vor ajuta ceaiurile, gelurile, cremele, pastilele, aparatele minune, sa realizezi acest lucru, dar sa castigi si puncte, bani, premii, excursii, titluri de noblete, faima, consideratie, popularitate, etc.

Si acum, lasand ironia la o parte, decat sa-ti plangi de mila ca n-ai activitate, ca n-ai bani, ca n-ai dinti in gura, ca te dor toate cele, ca n-ai prieteni, mai bine te duci la intalniri, bei ceai sanatos pe gratis, vezi oameni fericiti, cupluri care s-au reindragostit dupa ani de raceala, redevii motivat, optimist si poae cine stie, poate reusesti sa castigi si bani! Traiesti si tu o parte din American Dream, daca ei pot, de ce sa nu poti si tu?

Share and Enjoy:

No Responses to "Foreverliving transformat in afacerea vietii tale"

Comment Form

 

ForeverlivingWeblog.info Copyright 2010 Crystal Media Communications
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X